Să fi fost undeva în anii 80 când lumea era gri nu doar aici pe la noi, ci era cam peste tot în Europa. Revoluțiile de toate felurile stăteau să bată la ușă, nemulțumiri așișderea făceau ca oamenii să iasă în stradă. Unul din cele mai fierbinți puncte pe harta Europei, dar mai ales pe harta Angliei, a fost Liverpool. Aici clasa muncitoare a avut ani grei de suferință odată cu deciziile premierului Thatcher care avea o viziune diferită de a localncilor privind locurile de muncă din multe zone industriale ale Angliei. Copil dacă erai, resimțeai lipsurile, observai în casă, auzeai părinții. Iar ele, lipsurile, grijile, temerile că mâine va fi mai greu ca azi, nu dispăreau și nu vor dispărea, pe toate le vei purta cu tine o viață.
E cazul și unui puști pe nume Robbie, născut și crescut în suburbiile Liverpoolului, în partea albastră a orașului, care a auzit, a văzut și a simțit ce înseamnă să nu ai, dar mai ales ce înseamnă să vrei. Bătea mingea toată ziua și spera la un viitor mai bun, de ce nu, poate prin fotbal? Nu a fost nicicând un fanatic al uneia din cele două echipe din oraș. Dar, născut în casă cu părinți iubitori ai lui Everton, a mers și el pe aceeași direcție.
Și, direcția asta s-a terminat atunci când la școala unde învăța, trimișii lui Liverpool l-au remarcat. A răspuns imediat afirmativ. De ce? Pâi el singur ne spune: “Liverpool a fost prima care m-a vrut!”. Mai mult, după ce era clar că Liverpool pusese mâna pe o bijuterie de fotbalist, erau zile când însuși Regele, Kenny Dalglish se interesa de el. Într-una din zile Regele s-a oferit să-l ducă acasă în Mercedesul lui alb. “Nu mai aveam picioare să ajung a doua zi la școală să mă laud cu asta.” Era evident că harta traseului fotbalistic al lui Robbie avea un singur punct de plecare: Anfield!
Junioratul, drumul către prima echipă, a fost unul conform cu cel pe care toți cei implicați îl așteptau, golgeterul care trebuia să îl facă uitat pe Ian Rush. A fost la Europene în 1993 cu Anglia U18, a marcat, a câștigat și a plecat înapoi spre Liverpool. Istoria îl aștepta.
Și-a făcut debutul în prima echipa ca rezervă neutilizată în Ianuarie 1993 într-un meci cu Bolton. Mai târziu, în Septembrie, în același an intră pe teren în meci de League Cup cu Fulham și marchează un gol. Scor final 3-1 pentru Liverpool. Două săptămâni mai târziu, adică pe 5 Octombrie, returul, acasă reușește ceea ce avea să însemne intrarea lui în istorie. Pentru prima dată. Marchează toate cele cinci goluri din victoria cu 5-0 împotriva Londonezilor. Liverpool avea viitorul asigurat: Robbie Fowler doar 18 ani!
Mai scrie un record atunci când face cel mai rapid hat trick din istorie împotriva lui Arsenal. Modest, avea să declare după meci că i s-a părut că între goluri au trecut câte 15 minute. Realitatea ne dădea nouă dreptate, fanii lui Liverpool vedeau 4 minute și 33 de secunde durata între primul și al treilea gol.
Permanent pe lista marcatorilor, Fowler a mai avut o calitate, cea pe care și-a șlefuit-o în anii grei ai copilăriei. Aceea de a fi vocea oamnilor din Liverpool. Atunci când șomajul urcase la cote alarmante a avut curajul să-și ridice tricoul de joc și să prezinte lumii întregi un mesaj de susținere pentru dockerii din oraș. Supranumele de Spice Boy nu i-a adus doar renume la nivel mondial, dar și probleme. Este arhicunoscută reacția după golul marcat lui Everton atunci cînd a mimat prizarea unei linii de cocaină. Tot de la el a venit și răspunsul. “Tabloidele vuiau cum că m-aș droga. Nu era nimic adevărat în tot ce scriau. Am vrut să le arăt că lucrurile stau altfel, în felul meu, la un meci între noi, cei din Liverpool. De ce? Pentru că știrile din ziare erau divulgate de oamenii din oraș. Nu știu dacă am reușit să le schimb părerea. Am încercat!”.
Nu cred că a reușit, dar cu siguranță Fowler prin dorința lui de a fi acel Sindicalist al oamenilor suferinzi din Liverpool, dar mai ales prin modul efervescent de a juca fotbal, a făcut ca și azi la 29 de ani de la cele 5 goluri marcate împotriva lui Fulham, să vorbim despre el ca despre un fotbalist care a contribuit la plăcerea de a iubi cel mai frumos sport al lumii!
Cheers, Robbie!
Comments