Prima ligă din Anglia e la două - trei etape de linia de sosire. Și așa cum îi stă bine unui campionat serios, lucrurile nu sunt clare pe aproape toate fronturile. Să zicem că doar echipele ce vor reprezenta Anglia în UEFA Champions League sunt știute, asta înseamnă că noi, cei de la Fotbalcumustata Punctro, o declarăm înainte de finalul campionatului pe Aston Villa deja a patra echipă care va fi prezentă în noul format al UCL.
Așadar, celelalte trei zone de interes încă nu și-au prezentat câștigătorii sau pierzătorii, după caz. Și avem:
Lupta la titlu: Arsenal și Manchester City
Aici City are avantajul unui meci în plus de jucat și faptul că, pe hârtie, are adversari mai abordabili decât rivala, Arsenal. Calculul e simplu pentru City, bate tot și e campionă. Arsenal are același plan: bate tot, dar trebuie să fie atentă la jocul lui City, sperând că aceasta se va împiedica cu unul din cei trei adversari.
Lupta pentru Europa: ultimul loc spre Europa se dă între trei mari nume ale fotbalului din Anglia, Newcastle United, Chelsea și Manchester United. Aflate în clasament în ordinea scrierii, toate trei au trei jocuri de disputat, mai mult, Man Utd și Newcastle vor avea o partidă directă, fapt ce o poate avantaja pe Chelsea. De remarcat că Brighton va juca cu fiecare din cele trei, ceea ce o va face, involuntar, arbitrul calificării pentru Europa.
Programul celor trei, în fotografia de mai jos
Lupta pentru menținerea în EPL: și aici avem o luptă pe cinste, trei echipe caută un loc de ieșire din ultimele două locuri care le vor trimite în Championship. Nottingham Forest, Luton și Burnley. Prima șansă de a rămâne în Prima Ligă o are Forest, 29 de puncte cu 3, respectiv 5 mai multe decât celelalte două. Acest lucru nu-i garantează locul fostei campioane europene, mai ales că în ultima etapă se deplasează la Burnley, meci ce se poate juca cu “retrogradarea” pe masă. Luton poate fi beneficiara având partide cu două echipe care sunt deja cu gândul la sezonul următor, West Ham și Fulham.
Programul, în fotografia de mai jos
Care vă sunt favoritele în fiecare din cele trei zone de interes? Începem noi:
La titlu: Arsenal
Europa: Newcastle
Rămânere în EPL: Luton
Comments