Despre Borussia și mai ales despre Real Madrid se vorbește foarte mult când vine vorba de fotbalul european, însă puțin ne mai amintim că, înainte de 1997 și respectiv 1998, cele două erau într-un con de umbră care dura de mai bine de trei decenii, în ambele cazuri.
Să derulăm filmul cu alți aproape 30 de ani față de prezent și astfel, ne vom găsi într-un fotbal dominat de fotbalul din Serie A. Milan și Juventus făceau schimb între trofee, cu mici pauze, atunci când, fie Marseille, fie Ajax deturnau atenția către alte colțuri ale fotbalului care musteau de talente.
Borussia, dar mai ales Real pierduseră aura de echipe de prim plan al fotbalului european. Dacă Borussia își găsise locul pe lista echipelor cu pedigree pe vechiul continent, câștigând Cupa Cupelor, “sora” mai mică a CCE, în 1966; despre Real Madrid echipa cea mai galonată a fotbalului european și atunci, dar și acum, se poate spune același lucru, era o echipă care de mai bine 30 de ani nu mai câștigase trofeul suprem al continentului. Cele două își arătaseră colții în Cupa UEFA, Real câștigând competiția în doi ani succesivi, 1984 și 1985; Borussia fiind finalistă în 1993.
Așadar, la jumătatea anilor 90 atât nemții cât și spaniolii visau la gloria de altă dată. Și cum fotbalul ține cu cei consecvenți, în 1997 apare șansa și pe strada celor două, mai precis pe strada celor de la Borussia. Germanii aveau șansa, nesperată la startul competiției, să joace cu trofeul UCL pe masă. Și unde? “Acasă” în Germania, la München pe Olympiastadion. Din nefericire, șansele erau împotriva galben-negrilor, aveau în față deținătoarea titlului și cea mai în formă echipă a anilor respectivi, vorbim aici despre Juventus. Dar, așa cum spuneam mai sus, șansa ține cu cei consecvenți, îndrăzneți. Iar îndrăznețul de serviciu s-a numit un anume Lars Ricken. Un “copil” de 20 de ani, care, abia intrat pe teren, la scorul de 2-1 pentru Borussia, pe fondul dominației celor de la Juventus, a decis, așa cum numai un tânăr poate decide, la prima sa atingere de balon să lobeze de la o distanță impresionantă mingea peste Peruzzi. După ani, avea să declare: “faptul că am fost rezervă mi-a permis să observ că portarul lui Juve ieșea destul de mult din poartă. Am intrat și mi-am repetat de multe ori, “Peruzzi iese din poartă, trebuie să șutez! Peruzzi iese din poartă…”. Și a făcut-o! Acel gol de generic a fost momentul de cotitură pentru Borussia. De atunci, Borussia a intrat pe lista scurtă a echipelor care se pot numi echipă Regină a fotbalului european.
Un an mai târziu, titanul adormit al fotbalului mondial, Real Madrid, urma să aibă aceeași șansă cu cea a Borussiei, anume, de a da piept cu Juventus în finala Champions League și astfel să-și remodeleze destinul. La Amsterdam, Juventus era favorită, nu de alta, dar juca a treia finală consecutivă și venea cu orgoliul rănit după înfrângerea din sezonul trecut. Madridul se prezenta la ora finalei după un “sezon dezastruos în Primera (azi La Liga)” cum avea să-l caracterizeze Pedrag Mijatovic, eroul serii de 20 Mai 98. “Nimic nu ne ieșise în competiția de acasă, terminasem competiția pe patru, așa că singura noastră șansă să salvăm un sezon dezastruos era să câștigăm împotriva tuturor calculelor hârtiei”. Și au făcut-o! “Unii au zis că golul a fost marcat dintr-o poziție de offside, nu aveam pe atunci tehnologia de azi, ce știu e că am marcat și am transformat-o pe Real Madrid dintr-o echipă alb-negru, intr-una color” spunea același Mijatovic cu referire la faptul că Madridul nu mai câștigaseră Cupa Campionilor Europeni de pe vremea filmului alb negru.
Istoria avea să ne arate că aceste două finale din 1997 și 1998 au fost momente de cotitură și au transformat cele două echipe în forțele europene de azi. Evident, plusul îi aparține Realului. Albii reușind din acel moment alte 7 titluri (2000, 2002, 2014, 2016, 2017, 2018 și 2022). De partea cealaltă, Borussia, joacă la un alt nivel bugetar, dar se poate lăuda și ea cu o finală de UCL, tot pe Wembley ca azi, pierdută în fața rivalilor de la Bayern, în 2013.
Ce va fi azi? Timpul ne va spune. Important este să nu uităm contribuția celor doi, mai sus amintiți, la ceea ce numim azi, echipe ale momentului. Fără inspirația lui Ricken și determinarea lui Mijatovic, cum ar fi arătat astăzi istoria pentru cele două finaliste?
Comments