top of page
Writer's pictureaurelian mihai

O zi cu cinci de zece

Ieri la Coverciano, Centrul de antrenament al Federației Italiene de Fotbal, a avut loc un eveniment ce poate ar trebui luat ca model.


Cinci dintre cei mai mari foști purtători de număr 10 din istoria fotbalului din Italia au fost chemați de către selecționerul Luciano Spalletti să le transmită jucătorilor de azi din naționala Azurri mesaje de încurajare înaintea campaniei Euro 2024.


Au spus prezent Giancarlo Antognoni, Roberto Baggio, Alessandro Del Piero, Gianni Rivera și Francesco Totti. Toți la un moment în timp purtători ai tricoului cu 10 pe spate.


Atenția jucătorilor a fost deplină la sfaturile și poveștile celor cinci, media italiană amintea de o liniște bisericească atunci când fiecare din cei cinci se adresau actualilor fotbaliști.


Primul a vorbit Spalletti, care a spus că prin prezența lor aici, cei cinci își arată încă o dată atașamentul pentru echipa națională. A evidențiat greutatea tricoului cu 10 pe spate, dar i-a transmis purtătorului că nu el e cel care trebuie să fie speriat ci adversarii.


Totti: “ Aveți parte de un mare antrenor, un staff pe măsura, ieșiți, jucați și distrați-vă”


Del Piero: “E adevărat, e presiune, dar aveți o șansă mare, veți juca cu cei mai tari, credeți-mă, nu e nimic mai frumos decât să joci cu cei mai tari!”


Baggio: “Cel mai mare dușman este responsabilitatea când veți îmbrăca acest tricou. După cel îmbraci vei avea două variante: câștigi sau pierzi. Mergeți să jucați cu plăcere și dați ce e mai bun în voi.”



Comments


bottom of page