Milan – Napoli este un alt gen de clasic al Italiei. Nu e la fel de puternic mediatizat precum Juve – Napoli, asta pentru că în meciul dintre torinezi și napoletani sunt ambiții dincolo de fotbal. În cazul Milan – Napoli, chiar dacă vorbim despre celebrul “război” Nord vs Sud, aici relația dintre cele două a fost văzut permanent ca o competiție între două echipe de fotbal, foarte bune, care au scopul comun de a câștiga una împotriva celeilalte.
Îmi amintesc că, la fel ca oricare alt copil care a trăit Mondialul din Mexic 86, și eu am trăit fotbalul de după Mondial sub zodia lui Maradona. Din nefericire pentru noi, copiii din România, informațiile despre fotbalul din Vest, soseau cu picătura. Picătura asta se numea pentru noi revista Loto Pronosport. Acolo găseai informații care să te facă să visezi la eroii tăi. Cum în programul Pronosport găseai doar fotbal din etapele italiene, ăla era fotbalul pe care mi-l imaginam seară de seară înainte să adorm.
Napoli era ceva pitoresc în imaginile mele, iar Maradona, eroul de poveste plecat să cucerească lumea cu o echipă mică. Campionatul din 1986-87 se juca între Napoli, Inter, Juve, iar Milan era echipa care arbitra finalul. Fiecare din echipele cu șanse avea motive să creadă că poate reuși în acel sezon. Noi, copiii de la bloc, povesteam etapele de Serie A ca pe un film pe care nu l-ai văzut niciodată. Totul pe baza rezultatelor afișate la Agenția Loto. Ce știu cu siguranță este că toate golurile din acel sezon al lui Napoli au fost marcate de Maradona. Nu ai cum să-mi spui altceva, îi am martori pe toți băieții de la bloc. De la ei știu, iar în mintea mea înainte de a adormi, Maradona dribla tot ce îi ieșea în cale.
Pe 26 Apilie 1987, Napoli întâlnea Milan, ultimul mare hop înaintea finalului de sezon. În afară de acest meci, Napoli mai avea de jucat cu Como (d) Fiorentina(a) și Ascoli (d), partide ce îi erau la îndemână. Napoli era pe primul loc la două puncte de Inter și 4 de Juventus, pe vremea când la victorie se dădeau două puncte. Așa că meciul cu Milan era “must win” cum s-ar zice azi. Evident că la vremea aia nu știam toate detaliile astea, singurele cunoscute pentru noi erau Juventus la care juca Platini, Roma pentru că jucase cu Steaua și Fiorentina bătută de Craiova. Milan nu era ce urma să fie, iar Inter era un nume care suna frumos. Dar, așteptam meciul să ne bucurăm că eroul nostru reușea și in Italia.
Nu știai ce s-a întâmplat în meci până luni, când ieșeam de la școală, și ne zgâiam cu toții în geamul Agenției să vedem rezultatele. Și după, să vezi povești, cred că de acolo mi se trage și plăcerea de a scrie povești despre fotbal. Evident că 2-1 pentru Napoli a fost datorită lui Maradona. În imaginația noastră el dăduse golurile. Nu eram departe de adevăr, îl dăduse pe al doilea, unul din cele mai frumoase goluri ale lui, mai bine zis preluarea de la gol, ceva din afara lumii ăsteia. Meciul cu Milan, așa cum aveam să aflu mai târziu, a fost considerat cel mai bun al lui Napoli în acel sezon. Nu ca spectacol fotbalistic, ci ca rezultat. Se jucase practic cu șansa la titlu pe masă.
Așa cum ne doream, Napoli a câștigat Il Scudetto, iar visele seara la somn erau și mai frumoase, cu al nostru erou gratulat de mulțimi care nu mai știau cum să-i facă pe plac. Nu eram departe de adevăr!
Așa că, veți înțelege de ce meciul Milan – Napoli, indiferent de ce poziție ocupă în clasament sau de competiția unde se întâlnesc, îmi trezește cele mai frumoase amintiri. Astăzi meciul văzut la tv și prin ochiul adultului din mine nu o să mai aibă aceeași frumusețe ca cel de acum 36 de ani, cu toate că ambele echipe trec prin momente foarte bune, poate cele mai bune din foarte mulți ani. Milan e actuala Campioană a Italiei, Napoli viitoarea. Ambele echipe au jucători de perspectivă: Leao și Maignan la Milan, respectiv Kvaratskhelia sau Victor Osimhen (absent azi) la Napoli. Asta ca să numesc câțiva dintre cei care pot duce echipele pe care le reprezintă acolo unde suporterii lor așteaptă.
Diseară nu mai e Maradona pe teren, dar sper ca unul din cei 20 de jucători de câmp de pe teren să reușească măcar o preluare la fel ca cea pe care idolul copiilor de la blocul copilăriei mele o reușea pe 26 Aprilie 1987.
Comments