Min 89, 1-1 pe tabelă, cu linia de retrogradare deasupra capului precum o sabie, ce faci? Te uiți în jur doar puști. Dar, ce puști?! Adolescenți de la una din cele mai bune academii din Europa, cea a Valenciei.
Îți iei inima în dinți, îi faci semn lui Javi Guerra să intre. Ce indicații, ce speranțe? Cel mai bun lucru pe care îl poți face ca antrenor este să-i zici să dea ce e mai bun în el. Și Javi Guerra intră. La 19 ani are mai puțin de 5 minute să arate ce poate. Mestalla e plin ochi, lumea vrea ca echipa să lupte până la ultima picătură, nu de alta, dar un nume ca Valencia, cu două finale de Champions, nu-l poți asocia cu Segunda.
Secundele trec și tabela se încăpățânează să arate 1-1. Albii atacă fără succes, dar cu 78 de secunde înainte de fluierul final, mingea ajunge la copilul cu pletele buclate, preia mingea cu dreptul undeva la douăzeci și ceva de metri de poarta adversă, driblează scurt cu același picior doi adversari, mingea îi vine pe stângul de unde o pune “cu mâna” în plasă, în colțul opus de locul de unde a șutat. 2-1 și Valencia e în delir.
E 9:28 ora locală și pare că ziua abia acum începe. Un copil, unul de-al lor, le-a dat speranța să creadă că retrogradarea a fost un coșmar ce a trecut precum prințul Javi de fundașii adverși.
3 puncte în plus pentru lilieci și lumea fotbalului, nu doar Valencia, a mai primit o lecție: fotbalul nu se joacă doar cu banii din conturi, ci cu multă răbdare și încredere acordată celor care țin la echipele pentru care evoluează.
Comments