Este cunoscut cum că, suporterii neutri preferă să susțină echipele mai slab cotate, dar când vine vorba de o echipă care nu are nume la nivel european, iar performanțele la nivel național au legătură cu ajungerea în prima ligă, atunci e lesne de înțeles de ce majoritatea privitorilor o susțin. Lupta dintre David și Goliat a fost, este și va fi una din poveștile vieții noastre: e dorința ca underdog-ul să bată orice predicție a specialiștilor și să-și urce numele in hall of fame-ul domeniului de activitate.
Povestea pe care vreau să o spun atenției voastre este cea a lui Fulham și visul improbabil de a trece peste marele Juventus.
Nu e ceva uzual să-i vedem pe londonezi în competițiile europene, dar iată că lucrul ăsta a fost posibil. Terminând pe locul 7 în Premier League în sezonul 2008-2009, Fulham urma să dea piept cu Europa în sezonul 2009-2010. Trecea prin calificări, trecea și de grupe și ușor ajungea în Europa League între ultimele 16 echipe.
Sorții nu au fost blânzi cu băieții lui Roy Hodgson, marele Juventus le ieșea în cale. Și dacă ai fi fost suporterul lui Fulham sigur nu ți-ai fi făcut gânduri prea mari de calificare, poate doar să fi sigur că vei fi pe stadion când marile nume ale lui Juve pășeau pe miticul Craven Cottage (Canavaro, Del Piero – care nu a jucat, Trezeguet).
Meciul din 18 martie 2010, returul, pornea de la scorul de 3-1 pentru italieni. Deci, speranțele erau lăsate acasă și gândul la un egal îi anima pe cei prezenți în număr mare pe stadionul de pe malul Tamisei. Și ca să fie visul și mai greu de realizat, în minutul 2, Trezeguet deschidea scorul. 4-1 pentru Juve în aggregate. Puțin mai târziu, de nicăieri, Bobby Zamora aducea egalarea. Să visezi la ceva mai mult de atât? Imposibil! Italia a inventat catenaccio, echipele italiene știu să țină de rezultat. Dar, iată că vine minutul 26, Gera scapă spre poartă și e oprit neregulamentar de Canavaro. Arbitrul Kuipers consideră că faultul a fost provocat în calitate de ultim fundaș. Roșu! Același Zloltan Gera a produs minunea cu câteva minute înainte de pauză (min 39). Pauza o prindea pe Fulham într-o situație greu de prevăzut înainte de meci: 2-1 și un om în plus. Speranțe? Oh, da! Craven Cottage era un vulcan mai ceva ca vezuviul copilăriei lui Canavaro.
Imediat după pauză, nebunia avea să continue cu Gera și Duff la pupitru. O combinație rapidă între cei doi în careul de 16 m a făcut ca Diego să atingă mingea cu mâna și penalty-ul era de nerefuzat. Marcator: același Gera. 3-1 și avantajul italienielor se scursese pe apele Tamisei. 4-4!
Mâna experimentatului Hodgson s-a văzut atunci când l-a aruncat în luptă pe americanul Dempsey (min 71). La prima atingere de balon, lovitura de cap, îl punea în dificultate pe Chimenti, care reușea să respingă în afară. La următoarea ocazie, în minutul 82, Dempsey nu a mai ratat. De fapt, reușea un gol pe care nici un suporter al lui Fulham nu-l va uita vreodată. Din afara careului de 16 m trimitea o scăriță la colțul lung, lăsându-l pe Chimenti spectator la propriul show. 4-1, Adică 5-4 la general.
Nu cred că poate exista un termen care să descrie ceea ce s-a întâmplat pe stadion după gol, până la finalul celor 90 de minute și după. Delir, nebunie, un vis devenit realitate.
Visul frumos a continuat, pe traseu: Fulham reușind să treacă de Wolfsburg și Hamburg. Iar în finală, Fulham avea să se lovească de Ateltico de Madrid. Alt gigant adormit care era în foame de trofee și care i-a negat accesul la ceea ce putea fi, o surpriză si mai mare decât aceea de a o scoate din Europa pe Juventus.
Comments