Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la copilărie, mă gândesc la anii 80 și la ce fotbal aveam.Nu vă speriați că nu e Creangă la butoane. Sunt eu cel care conectează momentul ăsta din an, cu o parte din viață care a trecut și care din nefericire, pentru noi microbiștii, nu va reveni.
Martie, de când mă știu, pentru mine înseamnă vânt și cel mai probabil răceală. Dacă nu răcesc în martie, nu răcesc tot anul. Așa a fost și atunci. În 1989, martie. La noi la bloc ca și la voi, era știut, după meciul de la tv, ieșim în spatele blocului să repetăm și noi ce am văzut la tv. Dar ce mă fac că eu am fundul bombardat de penicilină? Pentru cine nu știe, dacă făceai injecții în partea dorsală, mersul tău era asemănător cu al unui robot. Și ce fotbal puteai să joci dacă erai pe post de Memo din desenul animat de mai târziu la tv (Cartea Cărților)?
Eh in martie 1989, aproape de azi, pe 15, aveam un festival fotbalistic la tv, pentru că așa cum ziceam mai sus, avem ce să regretăm. În sferturile cupelor europene aveam trei echipe calificate: Steaua în CCE, Dinamo în Cupa Cupelor și Victoria în UEFA. Astăzi dacă am avea oportunitatea asta am zice că suntem buricul Europei la fotbal. Cum nu suntem, trăim din amintiri.
Și-mi amintesc ca la tv au fost transmise atunci pe 15 martie, meciul Stelei care juca acasă cu IFK Goteborg și al lui Dinamo cu Sampdoria. Pe Victoria o săreau din schemă, era la fel de iubită echipa asta, precum era cuplul prezidențial la vremea aia. Așadar aveam un meci de acasă și unul din Italia. Cum Italia se pregătea de Mondial, meciul lui Dinamo cu Samp s-a jucat la Cremona. Luigis Feraris fiind în renovare.
Cine erau adversarele?
Pâi IFK câștigase două Cupe Uefa în anii 80, prima dată în 81-82 trecând de două ori de Hamburg; a doua oară în 86-87 trecând de scoțienii de Dundee United. Mai mult, în anii 80 fotbalul suedez s-a confundat ani buni cu IFK. În tur, Steaua pierduse la limită în fața suedezilor, pe o greșeală colectivă, cum scria Sportul în ziarul din 2 martie 1989. Marcator un om cu care aveam să ne intersectăm iar în 1994: Ingesson. Atacant care,din nefericire, a murit în 2014 din cauza unui cancer. Steaua a încercat după golul primit să mențină scorul la 1-0 sau în cel mai bun caz să egaleze. Lăcătuș având ocazia să marcheze, depășindu-l pe portar, dar același Ingesson reușind să salveze de pe linia porții. Toată lumea era de acord că la București lucrurile vor sta diferit.
De partea cealaltă, în tur, Dinamo reușise o primă repriză de vis cu marele Samp. Echipă ce la vremea respectivă era în primele trei, patru echipe ale Serie A. Adversare fiind Napoli lui Maradona, Milanul celor trei olandezi sau Interul celor trei germani. Samp avea să reușească un an mai târziu să cucerească Il Scudetto. Vă imaginați, dacă nu ați văzut, ce echipă era Sampdoria! Eh, Dinamo i-a ținut o repriză în jumătatea lor, și doar neșansa a făcut ca la pauză să intre la cabine doar cu 1-0. Gol marcat de Vaișcovici din penalty. Meciul s-a terminat 1-1 pentru că așa e când e să se termine prost. In ultimul minut în loc să fie 2-0, Raducioiu nereușind să o bage în ațe. Imediat, dupa un atac rapid al italienilor și după o greșeală în defensivă a lui Dinamo, Vialli profită și reușește să egaleze și să ofere prima șansă italienilor în retur.
Cam așa era situația, azi acum 34 de ani în fotbalul nostru. Fierbea sângele microbiștilor. Eram aproape de alte semifinale și lucrul ăsta s-a întâmplat! Steaua a prins o primă repriză de vis. Era min 17 și militarii reușiseră să întoarcă rezultatul. O dublă a lui Lăcătuș din care primul gol, merită revăzut. De reamintit că la pauză era deja 3-0 și că la golul de 5-1, Hagi a făcut o cursă pe partea stângă care o dată văzută nu are cum să fie uitată. Da, 5-1 pentru Steaua. Triplă Lăcătuș, un gol Dumitrescu și încă unul Balint la faza sus amintită, în care Hagi e marcatorul moral. După meci, Hagi comenta în stilul devenit marcă proprie:
“Echipa a fost echipă care s-a impus cu autoritate.”
În partea cealaltă, Dinamo n-a reușit calificarea, dar a practicat un joc care le-ar fi permis un rezultat mai bun decât acel 0-0. Mateuț prin șuturile lui de la distanță fiind remarcatul ziarului Sportul de a doua zi. Ce-mi amintesc e că pe final, Pellegrini de la italieni, cerea cu disperare arbitrului fluierul final. Asta spune mult despre puterea lui Dinamo în acel an. Din păcate preferatul meu, Cămătaru nu a avut șansa de a mai bifa o semifinală.
Evident, că între partide (meciul Stelei fiind primul) s-a jucat un meci de fotbal mai interesant și în spatele blocului. Eu cu mersul meu de robot, am fost doar portar, n-am putut fi nici Cămătaru, nici Hagi, am fost Lung și n-a fost rău.
Ce a urmat știm cu toții, Steaua a continuat până în finală unde a pierdut cu Milan, iar Sampdoria a pierdut finala în fața Barcelonei.
De reamintit echipele din ziua respectivă:
Steaua: Lung, Petrescu, Bumbescu, Iovan, Ungureanu, Hagi, Stoica, Rotariu, Dumitrescu, Pițurcă, Lăcătuș.
Dinamo: Stelea, Varga, Andone, Rednic, Klein, Sabău, Lupescu, Lupu, Orac, Vaișcovic, Cămătaru.
Nu mai e nimic de zis, nici de comparat.
Commenti