Știți discursul din “Dezvoltare Personală” cu trenul care oprește o singură dată prin gara ta? Și, dacă nu te-ai urcat în el, e posibil ca șansa să nu-ți mai surâdă? Că e așa sau nu, aici nu suntem în măsură să judecăm aceste treburi. Suntem aici să povestim. Astăzi, povestim despre trenul care a ajuns în gara unui puști când avea abia 13 ani.
Cum ar fi, părinte să fii, să ai un copil de 13 ani, care are atât de mult talent la fotbal încât e solicitat să fie transferat în colțul opus al țării, la un Club de fotbal care nu e recunoscut ca fiind unul din top 4 al țării, dar care are calitatea de a șlefui talente? Ce ai face? Eu, ca părinte, nu știu ce să zic, dar uite că în istoria fotbalului au fost niște părinți care au acceptat mutarea, nu la 13, e adevărat, dar la 15 i-au dat drumu.
Vorbim despre Alan Shearer, care a fost remarcat de Jack Hixon, un scouter al lui Southampton, pe când Alan avea vârsta de 13 ani și bătea mingea pe la Wallsend Boys Club, undeva în Newcastle. La 14 a semnat că va juca pentru Sfinți și pe la 15, aproape 16 ani, era deja în Sudul Angliei.
Am plecat singur, ai mei m-au condus la gară, o am și acum în imagine pe mama cu lacrimi în ochi. Acum sunt și eu părinte, copiii mei au trecut de vârsta la care eu am plecat de acasă, dar mi se pare incredibil de greu să faci asta. Au făcut-o și le mulțumesc. Ce mi s-a întâmplat la Southampton m-a făcut să fiu ce sunt azi, dar mai ales ce am fost în fotbal.
Sunt spusele lui Alan Shearer și poate un răspuns la întrebarea mea de mai sus. Motivul pentru care discutăm astăzi despre Shearer? Nu că nu am avea o grămada de povești cu și despre el, dar astăzi se împlinesc 35 de ani de când lumea fotbalului și-a notat în carnețel numele lui și au pus o steluță lângă. Semn că băiatul ăsta promite.
Era 8 Aprilie 1988, Arsenal era pe un trend ascendent în fotbalul domestic și reușise performanța de a termina neînvinsă ultimile 8 etape. Echipa lui George Graham urma să facă deplasarea la Southampton fără doi dintre oamenii de bază, Tony Adams și David O’Leary. Lucrul ăsta nu prea îi dădea emoții lui Graham, mai ales că de la Sfinți lipsea vârful titular, Danny Wallace. De partea cealaltă, Chris Nicholl avea în minte să-și înlocuiască atacantul cu un tânăr care făcea ravagii la categoria lui de vârstă, reușind să marcheze nu mai puțin de 48 de goluri pentru echipa din Sudul Angliei. Evident că vorbim despre Alan Shearer. Îl mai folosise în câteva rânduri, ca rezervă. Azi era timpul să intre titular. A făcut-o.
Cât timp credeți că i-a luat lu Alan să marcheze primul gol? Exact! 5 minute. După ce Arsenal a revenit în joc, egalând în minutul 10, Shearer și-a mai arătat o dată calitatea de vulpoi în fața porții, reușind al doilea gol în minutul 30. La cabine s-a intrat cu 3-1 pentru Southampton, Mark Blake făcând ca vestiarul lui Arsenal să arate ca un ring de box la pauză, știindu-se caracterul vulcanic al managerului londonez.
Nici nu au ieșit bine din ringul pugilistic, că băieții din Nordul Londrei au mai primit un “un-doi” în plină figură, de data asta tot de la Alan Shearer care a schimbat o pasă cu bara transversală înainte ca mingea să poposească în plasa tunarilor. 4-1 și Anglia se pregătea să descopere un jucător care avea să influențeze fotbalul din insulă pentru următoarele două decenii. Partida s-a terminat 4-2.
După meci, Graham a încercat să minimizeze performanța tânărului Shearer dând vina pe echipierii lui Arsenal pentru înfrângere, adăugând că: “Este o înfrângere venită la timp care ne va trezi pentru finala Cupei Ligii cu Luton de pe Wembley ”. Că a fost total eronat în toate declarațiile sale s-a demonstrat în timp, Arsenal pierzând finala cu 3-2, iar Alan Shearer a devenit cel mai important atacant al Albionului.
Cu un hat-trick la debut, la 17 ani și 240 de zile, Alan Shearer a fost numele pe buzelor tuturor ziariștilor în weekendul de 8-9 Aprilie 1988. Cu toate astea, cei de la Southampton nu i-au permis să iasă la declarații. Acum, imaginați-vă situația asta într-o altă țară, să zicem la întâmplare România, cum credeți că ar petrece ziua de după meci, un tânăr care ar avea șansa să marcheze trei goluri în fața echipei cea mai în formă din campionat? Știu, știu. Nu detaliem, doar spunem că la Sfinți a fost altfel. A doua zi dimineață, antrenorul de la “tineret -speranțe” (titulatura de la noi) i-a transmis lui Alan că îl așteaptă la Stadion. Nu pentru antrenament, nu pentru refacere, ci pentru a spăla echipamentul de joc și ghetele coechipierilor. După ani și ani, Shearer își amintește: “Sigur că nu mi-a convenit atunci, dar să fim onești, ăsta era singurul mod în care cei de la Club puteau să mă aducă înapoi cu picioarele pe Pământ! Mi-a prins bine.”
Ce a urmat știm cu toții. A mai stat la Sfinți până în 1992, atunci când s-a mutat la Blackburn. Cu Blackburn a reușit să câștige Premier League în 1994-95, iar pe plan personal să câștige titlul de top scorer în două sezoane consecutive: 1994-95 și 1995-96. În 1996 s-a întors acasă, spulberând recordul transferurilor din Premier League: 15 milioane de lire. A jucat pentru echipa de suflet 10 ani, retrăgându-se forțat de accidentări în 2005-2006. O altă performanță tot la un debut, pentru Anglia de data asta. S-a întâmplat în februarie 1992, atunci când în meciul cu Franța de pe Wembley a reușit să marcheze pentru Anglia, 2-0, lânga el, ca marcator, a stat colegul de Studio de la BBC, Gary Lineker.
Borne Alan Shearer: – Southampton 1988 – 1992: 158 partide / 43 goluri; – Blackburn 1992 – 1996: 171 p / 130 g; Top scorer 1994-95 și 1995-96 – Newcastle United 1996 – 2006: 405p / 206g record transfer 15 mil £, record de goluri pentru coțofene 206 goluri. – Deținătorul recordului pentru cele mai multe goluri marcate în EPL: 260 goluri – Națională: 63 p / 30 g. A evoluat la CE 1996, CM 1998, CE 2000, CM 2002.
Comments